Redescopera OINA - parte a identitatii noastre de roman

Prezentare

• I.Istoria oinei

• II.Descrierea jocului

I. ISTORIA OINEI

I.1 Inceputurile oinei

Aparitia jocului de oina este foarte greu de precizat, pierzandu-se in negura vremurilor. Exista numeroase elemente lingvistice care ne fac sa afirmam ca variante ale acestui joc se practicau inca de pe vremea dacilor si erau strans legate de pastorit. Sunt voci care afirma chiar ca simbolurile oinei, batul si mingea, apar si pe Columna lui Traian. Exista locuri in spatiul romanesc – localitati si ape- cu numele Oina, Oinesti, Oinacu, Hoina. Sunt insemnari in toate provinciile romanesti care atesta faptul ca se practicau jocuri cu mingea mica de-a lungul veacurilor Evului mediu

I.2 Denumiri ale oinei

„lopta lunga”, “de-a lunga” în Transilvania; - “lopta mica”, “pila” în Banat; - „matca mare”, „hâlca” sau “baciul” în partile Blajului; - „fuga” în jurul Sibiului; - „de-a patru sa stam” la Alba Iulia; - „hopaciu” la Dej; - la Brasov „baciul” si „de-a lunga”; - la Suceava „apuca” si „ogoiul”; - zona Baia Mare: “ciocota”; - în Salaj: “ciurca”; - în Maramures „ticul”, ,,de-a mingea’’; - zona Lapusului “ojerul” sau “oirul”; - iar în Muntenia si Moldova i s-a spus multa vreme „hoina”

În prezent sportul nostru national este cunoscut în toata tara sub denumirea de oina.

I.3 Spiru Haret, parintele oinei moderne

Spiru Haret, Ministrul Instructiunii Publice la sfarsitul sec. IX, inceputul sec. X, este cel care introduce oina in programa tuturor scolilor primare si secundare. „Oina poate aduce o viata noua in scoala romaneasca, fiind un admirabil mijloc de educatie fizica, adevaratul tip de joc sportiv romanesc.”

“In scolile noastre nu mai vad jucandu-se barul, mingea batuta, ogoiul, mingea la zid si indeosebi unul din jocurile noastre originale cele mai frumoase pe care le-am jucat eu, oina. As dori ca dumneavoastra sa incepeti o campanile in aceasta directiune si va asigur de tot concursul meu. As dori sa incepeti chiar acum sa invatati pe elevi sa joace acest joc, care pune in miscare tot corpul si dezvolta atat de mult indemanarea, vederea, preciziunea ca si initiative proprie.”

Colaboratori ai lui Spiru Haret: Radu S. Corbu, Dimitrie Ionescu, Gh. Moceanu, N. Velescu, N. Dumitrescu-Taranu, Filip Stanculescu, Spiridon Badescu – profesori de gimnastica.

I.4 Principalele repere ale evolutiei oinei

-1895 – primele reguli scrise;
-1898 - primul regulament al jocului de oina;
-1899 - organizarea primului concurs national;
-1932 - ia fiinta Federatia Româna de Oina, pâna la aceasta data oina neavând un for conducator.
-1955- se fac modificari substantiale ale regulamentului (servirea mingii de catre coechiper, acordarea a doua puncte la lovirea adversarului, neacordarea unui punct jucatorului de la bataie care trece fara a fi lovit).;
-2003 – apare regulamentul dupa care se joaca oina astazi. *1949 – 1989, oina parcurge etape importante cu efect în cresterea mare a numarului practicantilor, a echipelor noi.
*Dupa 1990 oina manifesta un regres, cauzat in mare parte, de reducerea institutiilor care sustineau echipele si de disparitia ei din programa scolara. *In ultimii ani datorita implicarii federatiei, oina manifesta un reviriment evident.

I.5 Scrieri alese despre oina

Ion Creanga, Petre Ispirescu, Barbu Stefanescu Delavrancea, I.L. Caragiale, Al. Kiritescu, Felix Aderca, N. Gane, A. Braescu, Nicolae Iorga, Vasile Conta, Mihail Sadoveanu, Al. Davila, Take Ionescu, Demostene Botez, Ionel Teodoreanu, Constantin Giurescu, Marin Preda, Fanus Neagu si multi, multi altii au transmis posteritatii amintirile lor legate de practicarea oinei sau de evolutia ei in timp.

„Orice om vrednic trebuie sa invete intai si-ntai a juca oina. Fara asta, nu-i bun de nimic si nu face doua parale.” (Mihail Sadoveanu)

„Socotesc sportul drept cel mai interesant si mai palpitant dintre jocurile practicate de oameni. Il pun in varful marilor arte, si ele incadrate in ludus, in acea forma de joc, de preocupare placuta, creatoare de bucurii, desfatatoare pentru trupul si spiritul uman.” (Dumitru Almas)

I.5 Scrieri alese despre oina

“Oina. Iata un joc care mi-a incantat copilaria (…)E un vechi joc si numai al nostru; el imi aduce in fata ochilor nucul de la coltul casei impovarand cu mireasma amara trupul de lemn al pridvorului, imi deschide in suflet o primavara cum nu se mai petrec altele, un maidan cu iarba si cu manji, un mal de rau si o hoarda de copii galagiosi lovind si aruncand o minge mica din carpe sau din par de vitel, cu totii cuprinsi de o fericire molipsitoare, veseli, parguiti la soare, sanatosi, buni si lacomi de viata. Oina se juca pe toate ulitele, in toate curtile scolilor si aduna, de multe ori laolalta, elevi si profesori.” (Fanus Neagu)

„In oina se poate infatisa puterea cu armonia si eleganta. Disciplina ei este mai hotarata si mai impresionata, vioiciune, mladiere, inteligenta, iata ce-ti cucereste ochiul cand priveste lupta!” (Mihail Sadoveanu)

I.6 Harta oinei

Exista centre cu traditie in tara, in care oina se practica si se dezvolta de la an la an: Almas – jud. Arad; Bacau – jud. Bacau; Vorona Mare - jud. Botosani; Frasin, Salcea- jud. Suceava; Gheraesti - jud. Neamt; Bucuresti; Constanta, Horea - jud. Constanta; Dej; Chiuesti, Negrilesti - jud. Cluj; Ramnicelu - jud. Buzau; Buftea - jud. Ilfov; Boureni, Bailesti - jud. Dolj; Parcovaci si Hirlau - jud. Iasi; Coruia, Rohia si Baia Sprie - jud. Maramures; Turnu Rosu - jud. Sibiu; Crangu, Olteni - jud. Teleorman; Surdila-Greci – jud. Braila; Barlad - jud. Vaslui; Dragasani, Prundeni - jud. Valcea; Dragu, Voivodeni - jud. Salaj; Raciu - jud. Mures; Sambata - jud. Bihor si multe altele.

II. DESCRIEREA JOCULUI

II.1 Resurse (umane, materiale, temporale)

1. 2 echipe (11 jucatori fiecare + rezerve);

2. minge de oina si baston (mingea este confectionata din opt triunghiuri din piele, cusute intre ele pe interior, fiind de regula, umpluta cu par de porc sau de cal, iar bastonul este confectionat din lemn de esenta tare (fag, frasin etc.));

3. teren marcat specific jocului de oina.

4. doua reprize nelimitate in timp, cu o pauza de 5 minute. În prima repriza o echipa se afla „la bataie”, iar cealalta „la prindere”, în repriza a II-a echipele schimbându-si rolurile.

II.2a Terenul de oina (Juniori II – 12-16 ani)

II.3 Elemente tehnice de baza

1. Prinderea si pasarea mingii;
2. Tintirea adversarului si apararea acestuia;
3. Servirea si lovirea mingii cu bastonul.

II.3A PRINDEREA SI PASAREA MINGII

II.3B TINTIREA ADVERSARULUI SI APARAREA ACESTUIA

II.3C SERVIREA SI LOVIREA MINGII CU BASTONUL

II.4 Evolutia echipei “la bataie”

a) Cei 11 jucatori isi asteapta randul în zona de bataie;

b) Lovesc cu bastonul mingea pe care o primesc de la urmatorul coechipier;

c) Dupa lovirea mingii cu bastonul, jucatorii de la „bataie” vor trebui sa intre în teren, pentru a parcurge cele doua culoare (de ducere si de întoarcere) aparandu-se* ca sa nu fie loviti de jucatorii adversi care incearca sa-i tinteasca cu mingea.

Echipa ,,la bataie” poate acumula 1 sau 2 puncte daca jucatorii care „bat”, trimit mingea prin aer (nu prin rostogolire pe pamant) la o anumita distanta. *Jucatorii se pot apara cu palmele sau prin miscari de evitare a mingii.

II.5 Evolutia echipei “la prindere”

a) Jucatorii ocupa în teren spatiile marcate in acest sens si anume cele 9 cercuri (6 marginasi si 3 mijlocasi), respectiv zona de bataie (fruntas) si zona de fund (fundas).

b) Dupa ce au recuperat mingea din „bataia” unui adversar, o paseaza între ei cu rapiditate pentru a-i pune în dificultate si a-i lovi pe jucatorii echipei adverse intrati în teren.

Echipa de la „prindere” obtine doua puncte pentru fiecare adversar lovit. Pentru ca un jucator sa fie considerat lovit, cel care a tras in el trebuie sa fie cel putin cu un picior în contact permanent cu suprafata sa de actiune( cerc, zona de bataie sau de fund), iar mingea sa fie trimisa prin aer. Jucatorii echipei de la „prindere” pot parasi cercurile pentru prinderea sau recuperarea mingii.

II.5 Evolutia echipei “la bataie” si “la prindere”

Jucatorii de la „bataie” bat mingea cât mai lung si incearca sa obtina puncte, apoi se apara de loviturile adversarilor la trecerea prin culoare.

Jucatorii de la „prindere” urmaresc sa loveasca adversarul cu mingea pentru a obtine puncte. Punctele realizate de catre fiecare echipa în cele doua reprize, la „bataie” si la „prindere” se aduna. Echipa care cumuleaza cele mai multe puncte este castigatoare.